Candidații la titularizare pe posturile din învățământul preuniversitar așteaptă primele rezultate pe 18 iulie.
Miercuri, 12 iulie 2023, a avut loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar, sesiunea 2023.
Proba scrisă a început la ora 9:00, în centrele de concurs. Din cei 475 candidați înscriși, la ora 10.00 a zilei de examen s-au prezentatat doar 415. Și dintre aceștia s-au retras încă 30, din diferite motive, astfel că au fost transmise în centrele de evaluare și contestații 385 lucrări.
Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 18 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 19 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 26 iulie.