Activitatea de asistență socială, în vizorul inspectorilor de muncă.

În perioada 01.08.2023- 18.08.2023, ITM Satu Mare a procedat la verificarea  modului de respectare a prevederilor legale privind încheierea, modificarea, şi executarea contractelor individuale de muncă şi pentru verificarea modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi protecţia sănătăţii lucrătorilor de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în următoarele  domenii de activitate: alte activităţi de asistenţă socială, cu cazare, alte activităţi de asistenţă socială, fără cazare , activităţi ale centrelor de îngrijire medicală şi activităţi ale centrelor de recuperare psihică şi de dezintoxicare.

S-a urmărit identificarea angajatorilor care nu respectă prevederile legale care reglementează relaţiile de muncă şi luarea măsurilor care se impun pentru determinarea acestora să se conformeze dispoziţiilor legale în materie, eliminarea neconformităţilor constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale corespunzătoare, creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi a securităţii şi sănătăţii în muncă şi eliminarea neconformităţilor constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă la angajatorii din domeniile de activitate vizate de campanie.

I.  Control Relații de muncă

Cu ocazia campaniei desfăşurate în perioada 01 – 18.08.2023, în domeniul relaţiilor de muncă, au fost verificate 64 de entităţi (locaţii) din care 24 cu personalitate juridică, având un număr total  de salariaţi de 1620. Inspectorii de muncă dispunând 6 măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale şi s-a aplicat o sancţiune sub formă de avertisment. Principalele deficienţe constatate în domeniul relaţiilor de muncă au fost: nerespectarea repausului săptămânal şi ne ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse în controalele anterioare.

II.Control securitate și sănătate în muncă

Cu ocazia campaniei desfăşurate în perioada 01 – 18.08.2023, au fost verificaţi 18     angajatori în domeniul  securităţii şi sănătăţii în muncă, inspectorii de muncă dispunând 30 de măsuri pentru înlăturarea neconformităţilor faţă de prevederile legale şi s-au aplicat 30 de  sancţiuni în valoare de 5.000 lei. Principalele deficienţe constatate în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost: nerealizarea măsurilor dispuse anterior, lipsă instrucţiuni SSM, lipsă autorizaţie funcţionare SSM, nu este asigurată supravegherea stării de sănătate pentru toţi lucrătorii, semnalizare de securitate insuficientă, nu este efectuată instruirea persoanelor care lucrează în regim de voluntariat, nu este efectuată verificarea instalaţiilor electrice, nu sunt nominalizate persoanele desemnate cu acordarea primului ajutor, nu au fost actualizate deciziile privind numirea acestora, nu a fost realizată evaluarea riscurilor şi nu s-a întocmit PPP aferent.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button