Un tânăr de 20 de ani, însoțit de un minor, au devalizat Careiul! Acum sunt în arest!

În urma activităților investigative-operative și a cercetărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Carei, au identificat și reținut doi tineri, de 15 ani respectiv 20 de ani, ambii din municipiul Carei bănuiți de comiterea infracțiunilor de furt calificat și furt.
În urma activităților de cercetare efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 28 decembrie 2024, cei doi tineri, ar fi pătruns prin efracție, într-un magazin alimentar din municipiul Carei, de unde ar fi sustras suma de 170 de lei cât și produse alimentare, cauzând un prejudiciu de peste 800 de lei. De asemenea în perioada decembrie 2024-februarie a.c, cei doi profitând de portierelor neasigurate, ale patru autoturisme din municipiul Carei, ar fi sustras din acestea patru radio-casetofoane, acestea fiind recuperate de către polițiști.
Față de cei doi tineri, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.



