Sătmărean amendat de jandarmi pentru că își plimba câinele fără botniță, la festival

În perioada 11–13 iulie 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare a asigurat măsurile de ordine publică pe durata desfășurării evenimentului „Street Music Festival”, care a avut loc în municipiul Satu Mare.
A fost aplicată o sancțiune contravențională în temeiul O.U.G. nr. 55/2002, art. 18, alin. 1, lit. e, privind regimul de deținere a câinilor periculoși sau agresivi, în valoare de 1.500 de lei, în urma constatării nerespectării obligației de a asigura botniță și lesă câinelui din rasă periculoasă în spațiul public.
Jandarmii au mai aplicat patru sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991, art. 2, punctele 3, 17 și 23, pentru fapte care au perturbat temporar liniștea publică sau au încălcat normele de conviețuire socială. Valoarea totală a acestor sancțiuni a fost de 900 de lei.
Pe întreaga durată a evenimentului, nu au fost înregistrate incidente majore sau situații deosebite care să afecteze desfășurarea festivalului ori siguranța publicului. Comportamentul cooperant al participanților și respectarea normelor legale au făcut ca intervențiile jandarmilor să fie, în cea mai mare parte, de natură preventivă și de sprijin.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Satu Mare își exprimă aprecierea față de modul în care cetățenii au înțeles importanța respectării legii, iar prezența forțelor de ordine a fost percepută ca un sprijin, și nu ca o constrângere.



