Motocicletă căutată de trei ani în Franța, descoperită la intrarea în țară
Poliţiştii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean francez care transporta o motocicletă ce s-a dovedit a fi căutată de autoritățile franceze încă din anul 2021. Vehiculul a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
Marți, 3 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România un cetățean francez în vârstă de 37 de ani. Bărbatul conducea un autoturism marca Citroen, înmatriculat în Franța și transporta o motocicletă marca Yamaha. Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii de frontieră au solicitat celui aflat la volan și documentele pentru motocicleta transportată. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acest din urmă vehicul figurează ca fiind căutat de autoritățile franceze din aprilie 2021.
Motocicleta, în valoare de 10.600 euro, a fost indisponibilizată la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.
În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.