Trending

Marele pelerinaj catolic de Rusalii! Șumuleu Ciuc devine centrul spiritual al Europei

Miercurea-Ciuc trăiește cea mai aglomerată perioadă a anului, odată cu desfășurarea pelerinajului de Rusaliile Catolice de la Șumuleu Ciuc, considerat cel mai mare pelerinaj religios din Europa Centrală și de Est. Aproximativ 300.000 de credincioși sunt așteptați la evenimentul cu o tradiție de aproape 460 de ani, unde vor participa și președintele Ungariei, Sulyok Tamás, alături de fostul șef al statului ungar, Áder János.

Încă de vineri seara, mii de pelerini au început să ajungă în zona sanctuarului marian de la Șumuleu Ciuc, inclusiv câteva sute de credincioși veniți din Ungaria cu trenul de pelerinaj. Grupuri de credincioși au sosit din toată Transilvania, Ungaria, Slovacia, Germania, Brazilia, Australia, Filipine sau Kenya, uniți de credință și de tradiția Rusaliilor catolice.

Pelerinajul din acest an se desfășoară sub motto-ul „Prin botez, Cristos merge înaintea noastră, ca poporul creștin să-L urmeze cu credință”, inspirat din gândirea Sfântului Maximus.

Un moment aparte al evenimentului îl reprezintă pelerinajul ecvestru, la care participă aproximativ 400 de călăreți, ajunși vineri seara la locul procesiunii.

Liturghia solemnă va începe sâmbătă, 23 mai, la ora 12:30, în șaua dintre dealurile Șumuleu Mare și Șumuleu Mic, iar predica va fi rostită de episcopul Székely János, președintele Conferinței Episcopale Catolice din Ungaria. La pelerinaj sunt prezenți aproximativ 300 de preoți, o parte dintre aceștia fiind disponibili pentru spovedania credincioșilor atât în fața bisericii franciscane, cât și pe dealul Șumuleu.

Autoritățile au mobilizat sute de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, jandarmi, polițiști, pompieri, echipaje medicale, salvamontiști și voluntari ai Crucii Roșii pentru buna desfășurare a evenimentului. Traficul rutier a fost restricționat pe principalele trasee folosite de pelerini, iar în zonă au acces doar autospecialele de intervenție.

În paralel, autoritățile monitorizează și prezența urșilor în pădurile din apropierea zonei de pelerinaj, fiind luată în calcul organizarea unei goane pentru reducerea riscurilor.

Pelerinajul de la Șumuleu Ciuc este strâns legat de cultul Fecioarei Maria și de statuia făcătoare de minuni din biserica franciscană, declarată oficial miraculoasă în anul 1798. Evenimentul, care își are originile în anul 1442, când Papa Eugen al IV-lea a aprobat pelerinajul, a devenit de-a lungul secolelor cel mai important simbol spiritual al comunității maghiare catolice.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button