Grav accident rutier în județ! Circulația oprită pe DN 19!

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este restricționat, în ambele sensuri de mers, pe DN 19, în zona localității Ciuperceni, județul Satu Mare, după ce un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. Două victime sunt evaluate medical la fața locului. Se estimează reluarea circulației în circa 30 de minute.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau cinci pasageri.
În urma evenimentului au rezultat două victime (adulți) care au fost transportate la spital în stare conștientă și cooperantă.

Accidentul rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 07.15, între localitățile Livada și Ciuperceni, pe DN 19, când pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor PSI și prim ajutor.

La locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de descarcerare și una de stingere, un echipaj de prim ajutor SMURD și o ambulanță SAJ.
Polițiștii rutieri au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul.



