Trending

Foto/video: Muncă, joc și cântec în șura lui Ghiță Săvianu. „Claca pă danț” a readus tradiția la Mădăras

Mădărasul a retrăit astăzi atmosfera satului de odinioară, la cea de-a V-a ediție a „Clăcii pă danț”, un eveniment care readuce la viață una dintre tradițiile comunităților rurale din zona Codrului. Șura lui Ghiță Săvianu s-a transformat, pentru o zi, într-un loc în care munca, cântecul, portul popular, bucatele și jocul s-au întâlnit într-o adevărată sărbătoare a tradiției.

„Claca pă danț” nu este gândită ca un simplu spectacol folcloric. Evenimentul încearcă să recreeze atmosfera clăcilor de altădată, când oamenii satului se adunau să muncească împreună, iar după terminarea treburilor venea partea așteptată de toată lumea: cântecul, jocul și voia bună.

La Mădăras, tradiția a fost dusă mai departe și în acest an prin participarea Ansamblului folcloric „Cetatea Codrului” Ardud, a Ansamblului de dansuri tradiționale românești din Homorod și a Atelierului de Dans Popular din Zalău.

Pe scena improvizată a clăcii au urcat și artiștii Malvina Madar Iederan, Cornel Pop, Sara Ciorba, Pop Eliza, Vasile Denisa și Cuciulan Laurențiu. Unul dintre momentele așteptate ale zilei a fost cel al interpretei de muzică populară Sava Negrean Brudașcu, invitata specială a ediției din acest an.

Participanții au fost invitați să intre cât mai mult în spiritul evenimentului, nu doar să privească. Costumele tradiționale, activitățile gospodărești, muzica și jocul au contribuit la recrearea unei atmosfere în care obiceiurile satului nu sunt doar prezentate publicului, ci sunt trăite.

Iar după muncă a venit, așa cum cere datina, și vremea jocului. Cu muzică, dans, cântec și bucate, „Claca pă danț” a transformat șura lui Ghiță Săvianu într-un loc în care trecutul și prezentul s-au întâlnit pentru câteva ore.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală „Dr. Augustin Mircea”, cu sprijinul financiar și în parteneriat cu Consiliul Județean Satu Mare, în colaborare cu Casa de Cultură „Dr. Augustin Mircea”, Primăria și Consiliul Local Ardud.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button