Trending

Foc izbucnit la o gospodărie din județ! : Pericol de propagare

Un incendiu a izbucnit în cursul dimineții de luni, 4 mai, la o anexă gospodărească din localitatea Dara, existând pericolul ca flăcările să se extindă la locuința aflată în imediata apropiere.

Potrivit informațiilor transmise de ISU Satu Mare, la momentul intervenției nu au fost înregistrate victime.

La fața locului au fost mobilizate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate de 7 pompieri militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Intervenția este sprijinită și de membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dorolț.

Echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului, precum și pentru protejarea locuinței din apropiere, astfel încât focul să nu se extindă.

Intervenția este în desfășurare, iar cauzele producerii incendiului urmează să fie stabilite după stingerea completă a focului.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button