Două victime au rezultat din impactul între trei vehicule pe DN 1C, în județul Satu Mare. Detalii de la poliție

Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs joi dimineață pe DN 1C, între Ciuperceni și Livada, după ce o autoutilitară cu remorcă a intrat într-un autoturism pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. Impactul în lanț a implicat trei vehicule și a mobilizat de urgență echipaje de poliție și intervenție.
Iată ce spune poliția despre incident:
La data de 8 mai a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 1C, între localitățile Ciuperceni și Livada.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un cetățean moldovean, de 35 de ani, în timp ce conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară și o remorcă, nu ar fi păstrat distanța de siguranță corespunzătoare față de autoturismul care circula în fața sa, condus de către un bărbat, de 61 de ani, din județul Maramureș, intrând în coliziune cu acesta.
Ulterior impactului, autoturismul a fost proiectat într-o autoutilitară care circula în fața sa, condusă de către un bărbat de 57 de ani, din municipiul Satu Mare.
În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a doi pasageri din autoturism, respectiv un bărbat de 46 de ani și o femeie de 65 de ani, ambii din județul Maramureș, aceștia fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul rutier.



