Ce tragedie în vecini! Doi polițiști morți și unul grav rănit într-un accident rutier!

Un grav accident rutier s-a produs în această seară la ieşirea din Târgu Lăpuş, județul Maramureș în care au fost implicați trei poliţişti care lucrau la Secţia 7 Rurală Suciu de Sus şi au ieşit din schimb la ora 20.00. Un poliţist a decedat pe loc, şoferul şi o pasageră, toţi poliţişti, grav răniţi. Poliţista a fost preluată de echipajul SMURD, fiind intubată şi transportată la Spitalul de Urgenţă din Baia Mare, colegul ei decedând în drum spre spital.

Cel mai probabil, din cauza vitezei, şoferul maşinii a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un stâlp de electricitate. Şoferul decedat avea 28 de ani, poliţista 23 de ani, iar celălalt tânăr decedat, 25 de ani.
Iată ce spune IPJ Maramureș:
La ora 20.39, Poliția a fost sesizată cu privire la producerea unui accident cu victime, în orașul Târgu Lăpuș.
Primele verificări au relevat faptul că șoferul unui autoturism, ar fi pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.
Din păcate, în urma impactului, un pasager de 25 de ani, agent principal de poliție în cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș, a suferit leziuni incompatibile cu viața. Conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, agent de poliție în cadrul Poliției orașului Târgu Lăpuș, aflat în momentul accidentului în timpul liber, a decedat în drum spre spital.
O tânără de 25 ani, agent de poliție, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
A fost constituită echipă complexă, care în prezent se află la fața locului și desfășoară verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
Sursa foto: emaramures.ro



