Accident în lanț între Satu Mare și Botiz: o ambulanță, implicată după ce a fost lovită din spate. Șoferul vinovat a fugit
Un accident rutier în lanț, în care a fost implicată și o ambulanță privată care transporta o pacientă, s-a produs duminică după-amiază pe Drumul Național 19, între municipiul Satu Mare și localitatea Botiz. Șoferul autoturismului care ar fi provocat impactul a părăsit locul accidentului, abandonându-și mașina.
Evenimentul s-a produs în jurul orei 14:24, polițiștii rutieri fiind alertați printr-un apel la 112.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un autoturism nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de ambulanța privată care circula în fața sa și ar fi intrat în coliziune cu aceasta.
În urma impactului, ambulanța, condusă de un bărbat de 44 de ani din județul Maramureș, a fost proiectată într-un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani din Gherța Mare. Acesta a fost împins, la rândul său, într-o altă mașină, la volanul căreia se afla un tânăr de 25 de ani din Târșolț.
După producerea accidentului, conducătorul autoturismului care ar fi declanșat întregul lanț de coliziuni a părăsit locul faptei, abandonând autoturismul.
În ambulanță se afla o femeie de 48 de ani, din județul Maramureș, care era transportată ca pacientă. Aceasta a suferit vătămări corporale în urma impactului și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei trei conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea șoferului care a plecat de la locul accidentului și pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Foto: captură video PresaSM



