Schimbarea de antrenor n-a adus victoria! Debut cu gust amar pentru Robert Ilyés la CSM Olimpia! Doar un egal cu ultima clasată!

CSM Olimpia Satu Mare a obținut doar un punct în deplasarea de la Buftea, unde a remizat, scor 2–2, cu CS Dinamo București, în etapa a 9-a a Ligii 2. Deși au condus de două ori, sătmărenii nu au reușit să-și valorifice avantajul, iar debutul oficial al lui Ilyés Robert pe banca tehnică a fost marcat de un rezultat dezamăgitor.
Deplasarea la ultima clasată părea o bună oportunitate pentru Olimpia de a obține toate cele trei puncte și de a începe cu dreptul noua etapă sub conducerea lui Ilyés Robert. Pe teren, însă, echipa sătmăreană nu a reușit să transforme avantajul de pe tabelă într-o victorie, iar greșelile din defensivă au costat-o scump.
Olimpia a început bine partida și a deschis scorul în minutul 14. Liviu Drăghiceanu a fost faultat în careul gazdelor, arbitrul a dictat penalty, iar Vida Kristopher a transformat fără emoții, aducându-i pe sătmăreni în avantaj (0–1).
Bucureștenii au restabilit egalitatea în minutul 21, în urma unei lovituri de colț. Replica Olimpiei nu s-a lăsat însă mult așteptată: Sergiu Jurj a punctat în minutul 44, iar formația sătmăreană a intrat la cabine cu avantaj pe tabelă, scor 1–2.
În repriza secundă, Olimpia a avut momente mai bune de joc și a dat impresia că poate închide partida în favoarea sa. Gazdele au profitat însă de una dintre puținele ocazii în care au trimis mingea pe spațiul porții și au egalat în minutul 61, stabilind scorul final la 2–2.
Sătmărenii nu au mai găsit drumul spre gol, deși au avut posibilitatea de a obține mai mult din această confruntare. Lipsa de inspirație în apropierea careului advers și problemele defensive au făcut ca Olimpia să plece de la Buftea cu un singur punct, în locul victoriei așteptate.
Robert Ilyés: „Meritam să câștigăm acest meci”
Partida cu Dinamo a reprezentat primul meci oficial al lui Ilyés Robert în funcția de antrenor principal al Olimpiei. Tehnicianul s-a declarat nemulțumit de rezultat și a subliniat că echipa mai are de lucru atât în faza ofensivă, cât și în organizarea defensivă.
„Sunt dezamăgit de rezultat. Mă așteptam la mai mult din partea echipei. Se vede că mai avem probleme în atac, în tranziții și în apărare. Am avut ocaziile noastre, dar în ultimii 20–30 de metri nu am luat cele mai bune decizii și am ratat situații clare de gol”, a declarat antrenorul sătmărenilor.
Un alt aspect care l-a nemulțumit pe Ilyés a fost modul în care echipa sa a primit golurile, ambele venite în urma unor faze fixe.
„Mă deranjează foarte mult faptul că am primit două goluri din faze fixe. Nu este ceea ce îmi doresc și nici ceea ce caracterizează munca mea. Acest meci putea fi câștigat și trebuia să-l câștigăm”, a punctat tehnicianul.
În perioada următoare, stafful tehnic va pune accent și pe pregătirea fizică, antrenorul considerând că elevii săi trebuie să fie mai puternici în duelurile directe.
„Urmează o nouă săptămână de pregătire și este clar că mai avem de muncit din punct de vedere fizic. Trebuie să fim mai puternici în dueluri. Sper ca în una-două săptămâni să arătăm mai bine”, a adăugat Ilyés Robert.
Remiza de la Buftea este a cincea înregistrată de Olimpia în actuala ediție de campionat. Cu cinci puncte acumulate, formația sătmăreană rămâne pe locul 20 în clasamentul Ligii 2, iar nevoia de puncte devine tot mai apăsătoare.
Următoarea partidă se anunță una dificilă. Sâmbăta viitoare, Olimpia va primi vizita formației Metalul Buzău, pe Stadionul Olimpia–Daniel Prodan, unde sătmărenii vor încerca să obțină prima victorie sub conducerea lui Ilyés Robert și să facă un pas înainte în clasament.
LIGA 2 CASA PARIURILOR, SEZONUL REGULAR, ETAPA 9
CS Dinamo București – CSM Olimpia Satu Mare 2–2 (1–2)
Marcatori: Flavius Dumbrăvean 21’, Andrei Rus 61’, respectiv Vida Kristopher 14’ (penalty), Sergiu Jurj 44’.
CSM Olimpia: Vlad Muțiu – Eduard Dănilă (46’ Nicholas Andone), Mihai Kereki, José Elo, Cătălin Oanea (C). (54’ Cosmin Zamfir), Alin Boțogan (46’ Cornel Ardei), Mickael Panos, Gheorghe Carpa (61’ Mateo Miclăuș), Kristopher Vida, Liviu Drăghiceanu (66’ Bara Levente), Sergiu Jurj.
Antrenor principal: Ilyés Robert.


