„Mulţumesc, România, pentru această zi minunată”. Gheorghe Hagi decorat de către președintele Ilie Bolojan

Gheorghe Hagi a fost decorat miercuri cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler – cea mai înaltă distincție a statului român – de către președintele interimar al României.
La ceremonia de la Palatul Cotroceni au participat nume mari ale sportului românesc, nu doar ale fotbalului. Au fost prezenți, printre alții, Elisabeta Lipă, Ilie Năstase, Gică Popescu, Anghel Iordănescu, Răzvan Burleanu, Mircea Lucescu, Ilie Dumitrescu, Mihai Covaliu, Nadia Comăneci, Simona Halep.
Gheorghe Hagi a fost însoțit de soția sa Marilena, de fiica sa Kira, Thomas Ferfelis, partenerul fiicei sale, și de nora lui Hagi, Elena.

Gheorghe Hagi a arătat cât de onorat și emoționat este fiindcă a primit această decorație.
„Domnule președinte, dragi colegi, prieteni, familia, e o zi specială”, a spus Gheorghe Hagi .
„Sunt onorat, sunt fericit, sunt împlinit pentru că am împlinit 60 de ani, 50 de ani am muncit ca să vină această zi, acest moment. Îi mulţumesc preşedintelui României. Mulţumesc, România, pentru această zi minunată”, a declarat Gică Hagi, după care i-a dăruit lui Ilie Bolojan un tricou cu numărul 10 și o minge albastră.
