CSM Olimpia se laudă cu prima victorie sub Ilyés Róbert cu o echipă din Liga a 4-a. Testele adevărate abia urmează: amical CFR Cluj, apoi campionat CS Dinamo

CSM Olimpia Satu Mare a disputat duminică dimineață un prim joc de verificare sub comanda noului staff tehnic, deplasându-se la Dorolț, unde a întâlnit formația Recolta, participantă în campionatul județean, Liga a 4 Elite. Partida a reprezentat o bună oportunitate pentru Ilyés Róbert de a vedea pentru prima dată echipa la lucru într-un meci.
Sătmărenii au început în forță și au preluat rapid controlul jocului. În minutul 7, Denis Golda a deschis scorul după o pasă oferită de Mickaël Panos (0–1).
Oaspeții și-au mărit avantajul într-un interval scurt. În minutul 13, Sergiu Jurj a înscris pentru 2–0 după o acțiune pregătită de Gheorghe Carpa. Patru minute mai târziu, Jurj a reușit „dubla”, șutul său de la distanță fiind deviat și ajungând în cele din urmă în poarta gazdelor.
Recolta a redus din diferență în minutul 31, când Gulya Richárd a transformat o lovitură de la 11 metri. Olimpia a intrat însă la cabine cu un avantaj de trei goluri. După ce Carpa a fost faultat în careu, formația sătmăreană a primit, la rândul ei, penalty, iar Paul Copaci a executat fără emoții (1–4).
În repriza secundă, Ilyés Róbert a schimbat aproape întregul prim „unsprezece”, iar stafful tehnic a avut ocazia să testeze mai multe variante tactice. Ultimul gol al partidei a venit în minutul 82, când Jimmy Mwanga a înscris din scăriță, stabilind scorul final la 5–1.
Dincolo de rezultat, partida de la Dorolț a avut un rol important în procesul de pregătire al echipei. Fotbaliștii Olimpiei au efectuat câte două antrenamente atât vineri, cât și sâmbătă, astfel că acumularea de oboseală s-a făcut simțită în anumite momente ale jocului. Tocmai din acest motiv, testul de la Dorolț le-a oferit antrenorilor informații utile în perspectiva perioadei următoare.
CSM Olimpia Satu Mare le mulțumește conducerii clubului Recolta Dorolț pentru disponibilitate și pentru faptul că meciul amical a putut fi organizat într-un timp atât de scurt.
Pentru Olimpia urmează joi un test dificil. De la ora 16:00, sătmărenii vor evolua la Cluj-Napoca împotriva formației CFR Cluj, echipă din SuperLigă.
Campionatul Ligii a 2-a se va relua pe 10 octombrie, când CSM Olimpia va evolua în deplasare, pe terenul celor de la CS Dinamo București.



