CSM Olimpia Satu Mare în derivă totală! Steaua trece ca un tăvălug peste Olimpia: 1–4!

CSM Olimpia Satu Mare a fost învinsă sâmbătă, 25 octombrie, cu scorul de 1–4 de CSA Steaua București, într-un meci din etapa a 11-a a Ligii 2, disputat chiar de Ziua Armatei Române. Deși staff-ul a fost schimbat, formația sătmăreană nu a reușit să țină piept unei echipe mult mai experimentate.
Oaspeții au început perfect și au dominat clar prima repriză. Căpitanul stelist Bogdan Chipirliu a fost omul meciului, reușind un hattrick încă din primele 35 de minute – goluri în minutele 14, 17 și 35 – care au tranșat practic soarta partidei încă de la pauză (0–3).
Susținută de peste o mie de spectatori, Olimpia a revenit ceva mai curajoasă după reluare, iar în minutul 58 Szilárd Magyari a profitat de o greșeală a defensivei steliste și a redus din diferență. Totuși, speranțele gazdelor s-au risipit definitiv în minutul 74, când Nicolas Popescu, fiul fostului internațional Gică Popescu, a înscris pentru 1–4 și a închis tabela.
În urma acestui rezultat, Steaua urcă pe locul 5, cu 20 de puncte, în zona play-off-ului, în timp ce Olimpia rămâne pe ultimul loc, cu doar 4 puncte după 11 etape.
Pentru sătmăreni, meciul cu Steaua a arătat diferența de ritm și de consistență față de echipele din fruntea clasamentului, dar și o previzibilă retrogradare timpurie.



