Trending

Ziua Nonviolenței, marcată cu zâmbete și îmbrățișări la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 Satu Mare!

Ziua Nonviolenței a fost marcată într-un mod special la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 din municipiul Satu Mare, printr-o activitate educativă plină de emoție, culoare și mesaje profunde, desfășurată cu sprijinul Compartimentului de Prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

Alături de preșcolari și educatoare, reprezentanții poliției au vorbit copiilor despre bunătate, empatie și iertare, valori esențiale în prevenirea comportamentelor violente și în construirea unor relații sănătoase încă de la cele mai fragede vârste.

Momentul central al activității a fost povestea „Ema și licuriciul care i-a invadat inima”, care i-a purtat pe cei mici într-o lume a cuvintelor care nu dor, unde gesturile simple și faptele mărunte pot apropia oamenii. Copiii au învățat cât de importante sunt expresii precum „iartă-mă”, „îmi cer scuze” și „îmi pare rău”, cuvinte care nu reprezintă slăbiciune, ci putere.

Prin jocuri interactive, exerciții de empatie și momente de îmbrățișare simbolică, cei mici au transmis un mesaj emoționant:
„Nu ești niciodată singur! Sunt alături de tine!”

Creativitatea copiilor a fost pusă în valoare prin concursul de desene „Fapta mea bună”, o activitate care a oferit ocazia de a aprecia fiecare copil în parte, munca sa și valorile în care crede.

Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu cântece și dans pe melodia „Bunătatea e o comoară”, alături de animăluțele de pluș primite în dar, spre bucuria celor mici.

Prin gesturi simple, zâmbete și multă sinceritate, copiii au reușit să transmită un mesaj puternic:
violența nu este o soluție, iar bunătatea, empatia și iertarea pot face lumea un loc mai sigur și mai frumos.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button