Zi de aleasă sărbătoare: târnosirea și resfințirea Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare

Vineri, 26 decembrie 2026, în a doua zi a Praznicului Nașterii Domnului, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a slujit la Parohia Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Municipiul Satu Mare, unde a târnosit Sfânta Masă și a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.
La 25 de ani de la edificare, Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Satu Mare a fost sfințită, în urma lucrărilor făcute aici în ultima perioadă. Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire și a dăruit lăcașului de cult cel de-al doilea hram, Soborul Maicii Domnului. Ierarhul a sfințit și o icoană a Maicii Domnului, copie a icoanei Maicii Domnului din Vladimir, pictată, potrivit tradiției, de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.


Slujba de resfințire era necesară deoarece Sfânta Masă a fost redimensionată după noile reguli de zidire, plus alte lucrări de înnoire care au făcute la noul locaș.
În ultimii ani, biserica a fost înzestrată cu toate obiectele de cult indispensabile slujirii liturgice: Sfântul Chivot, Sfânta Evanghelie, candele și sfeșnice, Sfânta Cruce, Cristelnița etc.

De asemenea, în ultima perioadă a fost refăcută Masa Sfântului Altar, fiind zidită potrivit cu cerințele eclesiastice în vigoare, a fost achiziționat mobilierul Sfântului Altar, au fost realizate lucrări de reabilitare a terasei de acces, a treptelor și a fațadei bisericii, a fost amenajată curtea bisericii, realizându-se pavimentul curții prin montarea pavajului și prin reconfigurarea spațiului verde, s-a realizat sistemul de irigare și s-a împodobit cu mobilier stradal, au fost schimbate ușile de acces și ferestrele bisericii, s-a montat centrala termică, au fost amenajate spațiile interioare auxiliare ale bisericii, a fost construit lumânărarul exterior în corelare cu normativele prevăzute de lege, au fost achiziționate toate obiectele de cult de pe Sfânta Masă și a fost realizată Crucea Sfântului Altar, Iconostasul și Icoana Maicii Domnului Axionița, scrie în documentul de târnosire etc.


În continuare a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar la final toți credincioșii s-au închinat în Sfântul Altar.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a dăruit celor implicați în lucrările la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Soborul Maicii Domnului”, mai multe distincții: preotul paroh Ovidiu Fărcaș a fost distins cu Ordinul Omagial „Nicolae Gherman” pentru clerici, Preotul pensionar Petru Tătărean a primit Ordinul „Justinian Arhiepiscopul”, iar Consiliului Parohial al bisericii i-a fost înmânată Medalia Omagială „Justinian Arhiepiscopul”.

Pentru un număr de 18 binefăcători au fost pregătite Diplome Omagiale, care vor fi înmânate de preotul paroh în zilele următoare.
Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a primit din partea preotului paroh și a credincioșilor o icoană pe sticlă înfățișând-o pe Maica Domnului cu Pruncul, pictată de cercul de pictură „Teofania” al parohiei, care are 28 de ani de activitate, un catalog al icoanelor pe sticlă pictate în acest cerc, o Plachetă Omagială și un buchet de flori.
Sursa: Facebook Episcopia Maramureșului și Sătmarului.



