Zeci de sătmăreni au ales mișcarea într-o superbă zi de toamnă. „Mers Sportiv în Orașul Tău”, la o nouă ediție

O după-amiază cu vreme superbă de toamnă i-a scos din case pe zeci de sătmăreni, care au ales să petreacă timpul în aer liber, făcând mișcare. Duminică, 4 octombrie, a avut loc cea de-a 31-a ediție a proiectului „Mers Sportiv în Orașul Tău”, inițiat de Asociația Cutezătorii Munților Satu Mare.
Participanți de toate vârstele s-au întâlnit pentru o după-amiază în care sportul, aerul liber și socializarea au mers mână în mână. Într-o zi în care toamna și-a arătat una dintre cele mai frumoase fețe, traseul de aproximativ o oră a fost parcurs într-o atmosferă relaxată, dar cu suficientă energie cât să-i pună pe toți în mișcare.


Activitatea a început cu o sesiune de încălzire coordonată de Andrea Jeromos, sportivă de anduranță, ultramaratonistă și instructor sportiv. Participanții au fost pregătiți pentru mersul sportiv prin exerciții menite să pună corpul în mișcare și să pregătească musculatura pentru efort.
A urmat sesiunea propriu-zisă de mers sportiv, în care grupul a pornit la drum, bucurându-se de vremea plăcută și de atmosfera creată de cei care au ales să petreacă duminica activ.


La final, după aproximativ o oră de mers, Andrea Jeromos a revenit în rolul de instructor pentru sesiunea de stretching, prin care participanții și-au încheiat activitatea cu exerciții de relaxare și întindere.
„Mers Sportiv în Orașul Tău” urmărește promovarea mișcării în aer liber și a unui stil de viață activ, cu un accent important pus pe încurajarea tinerilor să facă mai multă mișcare.

Pentru cei care au participat duminică, însă, ediția cu numărul 31 a fost și un bun prilej de a ieși din rutina de zi cu zi, de a petrece timp în aer liber și de a se bucura, la propriu, de o frumoasă zi de toamnă.



