Trending

Un sătmărean a reușit să închidă temporar grillul de la Kaufland!

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare a efectuat o acțiune de control, ca urmare a unei sesizari din partea unui consumator, la zona de Grill Kaufland România SCS Satu Mare, din str.Careiului, pentru a verifica modul în care este respectată legislația în vigoare la prestarea serviciilor de alimentație publică.

În urma neregulilor constatate de comisarii sătmăreni, operatorul economic a fost sancționat cu:

–       amendă contravențională în cuantum de 10.000 lei,

–       oprirea temporară a prestării serviciului, până la remedierea deficiențelor și retragerea definitivă din rețeaua de alimentație publică a produselor care nu respectă condițiile de păstrare.

Dintre cele mai importante nereguli constatate, menționăm:

–       nerespectarea regimului de temperatură pentru masa caldă – echipamentul de păstrare a preparatelor culinare

–       folosirea unei friteuze neigienizată, cu grăsimi arse și întărite

–       prezența muștelor în incinta spațiului în care se desfășoară activitatea.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Satu Mare, ca urmare a controlului efectuat: declară că la zona de Grill Kaufland România SCS Satu Mare, din str.Careiului, s-au remediat neregulile constatate.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button