Terenurile degradate și neutilizate din zona malurilor Someșului între cele 2 poduri rutiere se transformă

Între cele două poduri rutiere din municipiu, pe o suprafață de 57998 mp, se amenajează spații verzi publice de mari dimensiuni, alei, se amplasează bănci și coșuri de gunoi, se instalează un sistem de iluminat, de supraveghere video, distribuție de semnal Wi-Fi.
Pe suprafața pe care se realizează proiectul vor exista nuclee de atracție și agrement: un loc de joacă amplasat în zona cea mai însorită, între aleea pietonală și baza digului, cu elemente de joacă pentru diferite categorii de vârste, inclusiv pentru copiii cu dizabilități, o zonă de fitness pentru adulți, prevăzută cu un covor elastic și dotată cu echipamente de fitness pentru exterior.
Două pontoane vor facilita accesul la apă, inclusiv pentru antrenamentele de caiac. Totodată, va exista o scenă pentru evenimente în dreptul căreia va fi amplasată o gradenă de 500 de locuri, ambele din structuri metalice acoperite cu lemn de larice siberian. Vom avea un pavilion expozițional sub formă de tub cu secţiune rectangulară realizat dintr-o structură metalică şi închideri din lambriuri din lemn de larice siberian și avand în mijloc o „curte interioară„ în care s-a propus plantarea simbolică a unui platan ce urmează să străpungă pe verticală volumul pavilionului prin golul liber de deasupra curții interioare.
Și, nu în ultimul rând, se amenajează o zonă de socializare la capătul aleii pietonale înspre podul Golescu, amplasată într-o piațetă din dale de beton și mobilată cu bănci. Se are în vedere inclusiv realizarea unei zone cu hamace ancorate de arborii maturi din zonă.
Valoarea totală a proiectului este de 8,493,748.01 lei. Termenul de finalizare este 31 mai 2025.