Știi care sunt riscurile unor fapte de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase?

Prin obiecte periculoase se înțelege cuțitul, pumnalul, boxul sau alte obiecte confecționate pentru tăiere, înțepare sau lovire, arme neletale nesupuse autorizării, dispozitive de tip electroșoc dar și substanțele iritant-lacrimogene. Aceste obiecte sunt interzise a fi purtate ori folosite fără drept în adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri de distracție și de agrement sau în mijloacele de transport în comun, fapta constituind infracțiune.

O campanie vizând aceste aspecte a fost inițiată de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației și s-a derulat la nivelul fiecărui județ prin structurile de siguranță școlară și cele de prevenire ale poliției. În perioada campaniei, 15 aprilie-15 iunie 2023, polițiștii sătmăreni au fost prezenți în 18 unități de învățământ din județ, fiind desfășurate 47 de întâlniri cu elevi, respectiv părinți. În tot județul, 1017 persoane au participat la activitățile preventive, din care 944 de elevi, 54 părinți și 19 cadre didactice.

Activitățile au vizat în principal informarea elevilor în scopul conștientizării riscurilor și consecințelor de ordin fizic, psihologic și juridic al unor fapte de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, dar și sensibilizarea cadrelor didactice, a reprezentanților părinților și a elevilor, în vederea sesizării unor astfel de fapte.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button