Spectacol de gală, în Piața 25 Octombrie din Satu Mare, sâmbătă, 1 iunie, în memoria lui Avram Iancu.

Societatea Cultural – Patriotică “Avram Iancu”, filiala Satu Mare, Muzeul Județean Satu Mare, Consiliul Județean Satu Mare, Academia Română – Filiala Cluj Napoca și Institutul de Istorie “George Barițiu” organizează un eveniment de mare gală prin care se va marca împlinirea a 200 de ani de la nașterea Eroului Național Avram Iancu, respectiv 100 de ani de la întemeierea satelor de moți în județul Satu Mare.

Programul pregătit pentru ziua de 1 iunie de către instituțiile de cultură anterior menționate va începe cu o slujbă Te Deum la ora 9:30, la Catedrala Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare.

De la ora 12:30, programul evenimentelor se va desfășura în fața bustului eroului național Avram Iancu, în Centrul Nou al municipiului Satu Mare, unde se vor depune jerbe și coroane de flori și, totodată, se vor marca 10 ani de la dezvelirea bustului.

O jumătate de oră mai târziu, Casa de Cultură a municipiului Satu Mare va fi gazda simpozionului științific “Avram Iancu. Moții, făuritori de neam și țară”.

Tot la Casa de Cultură, Iosif Sterca Șuluțiu de Cărpeniș va lansa volumul intitulat “Biografia lui Avram Iancu”.

De la ora 14:30, evenimentele omagiale și aniversare se vor muta pe scena din Centrul Nou al municipiului Satu Mare. Se va desfășura un spectacol de gală, din programul căruia fac parte următorii artiști și ansambluri: Tulnicăresele din Ianculești, elevii Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Satu Mare, Aida Negrea, Răzvan Roșu și Ansamblul “Tecerașii”, Paula Hriscu, Cenaclul Flacăra cu Andrei Păunescu, precum și binecunoscuta Veta Biriș.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button