Trending

Șomajul crește în județul Satu Mare: peste 6.400 de persoane fără loc de muncă

Rata șomajului în județul Satu Mare a ajuns la 5% la finalul lunii februarie 2026, înregistrând o ușoară creștere de 0,04 puncte procentuale față de luna ianuarie, potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă.

În evidențele instituției figurau 6.429 de șomeri, dintre care doar 995 beneficiau de indemnizație, în timp ce majoritatea, respectiv 5.434 de persoane, erau neindemnizate.

Distribuția pe medii de rezidență arată un dezechilibru major: 5.050 de șomeri provin din mediul rural, comparativ cu 1.379 din mediul urban.

Pe categorii de vârstă, cele mai afectate sunt persoanele între 40 și 49 de ani (1.653), urmate de cele cu vârste între 30 și 39 de ani (1.342). La polul opus se află tinerii între 25 și 29 de ani, cu doar 465 de șomeri înregistrați.

În funcție de nivelul de educație, peste jumătate dintre șomeri (54,13%) au studii primare sau nu au absolvit nicio formă de învățământ. Alte 31,22% au nivel gimnazial, în timp ce doar un procent redus are studii liceale (5,94%), profesionale (6,69%), postliceale (0,75%) sau superioare (1,27%).

România, o țară a extremelor în șomaj: în unele judeţe şomajul sare de 9%, în timp ce altele funcţionează aproape la capacitate maximă, cu şomaj în jur de 1%

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button