Simularea Evaluării Naționale de clasa a VIII-a începe luni, 17 martie, când ministrul educației inspectează județul!

Elevii de clasa a VIII-a încep simularea Evaluării Naționale 2025 pe 17 martie, când va fi va fi susţinută proba la Limba şi Literatura română. Pe 18 martie – proba la Matematică, iar elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 19 martie proba la Limba şi literatura maternă. Rezultatele vor fi comunicate doar elevilor, pe 31 martie.
Rezultatele obținute la simulare nu se trec în catalog decât la cerere și pot fi analizate împreună cu profesorii pentru a identifica punctele slabe și pentru a îmbunătăți pregătirea până la examenul din vară.
Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că va vizita o serie de școli, atât din mediul urban, cât și din mediul rural în săptămâna 17-21 martie. Acesta va merge în județele Satu Mare, Maramureș și Bihor.
Ministrul a explicat că este interesat de școlile din mediul rural, dat fiind faptul că urmează ca în luna mai să aibă loc o serie de modificări în ceea privește învățământul din aceste zone.
Astfel, luni și marți, ministrul va fi în județul Satu Mare , atât în mediul urban, cât și în mediul rural. După aceea, miercuri și joi în județul Maramureș, iar vineri, în Bihor.