Trending

Sfinții 40 de Mucenici și memoria suferinței din temnițele comuniste – semnificațiile zilei de 9 Martie

La 9 martie, creștin-ortodocșii sărbătoresc Ziua Sfinţilor 40 de mucenici din Sevastia. Aceştia au trăit în timpul împăratului Liciniu (308-324) şi erau soldaţi în armata romană staţionată în Sevastia, localitate din Armenia antică.

Cine au fost cei 40 de mucenici? Soldați creștini, cei patruzeci de mucenici au fost ucişi pentru credinţa lor, după ce au refuzat să se închine zeilor, la porunca comandantului acelui corp de oaste, Agricola. Cei patruzeci de sfinţi mucenici au fost duşi legaţi la un lac, în vreme de iarnă şi au fost lăsaţi să îngheţe în mijlocul apei.

Însă cum nu au murit, rugându-se, ei au fost scoşi din apă şi li s-au sfărâmat gleznele cu ciocane grele şi, fiind arşi de vii, au primit cununa Mucenicilor.

Moaştele lor, câte au rămas din foc, au fost înmormântate la Sevastia, apoi s-au împărţit în toată lumea creştină. O parte din ele se găseşte la Mănăstirea Antim din Bucureşti, ca şi la alte sfinte locaşuri din ţara noastră.

Cel mai răspândit obicei este reprezentat de prepararea mucenicilor, cunoscuţi şi sub denumirile de Sfinţi, Sfinţişori, Brădoşi, Măcinici. În amintirea celor 40 de mucenici din Sevastia, gospodinele din Moldova pregătesc colaci, copţi sub forma cifrei 8, din aluat de cozonac, unşi cu miere şi cu nucă.

Tradiţia populară mai atestă, pentru această zi, un obicei potrivit căruia în Ziua de mucenici se consumă 40 sau 44 de pahare de vin. Totodată, sunt aprinse focurile de Măcinici în curţi şi grădini, în faţa caselor şi pe câmp, sunt purificaţi oamenii şi animalele prin stropirea cu apă sfinţită, se fac observaţii şi previziuni meteorologice, este scoasă mierea de albine din stupi sau sunt tăiate primele corzi de viţă-de-vie.

9 martie este și Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989. Pe aceşti luptători români pentru credinţă şi libertate, Biserica îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie, alături de eroii din toate timpurile și din toate locurile, deoarece s-au jertfit în lagăre şi în închisori pentru libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.

Patriarhia Română a transmis Centrelor eparhiale îndemnul de a săvârşi în această zi slujbe de pomenire a celor care au pătimit în timpul regimului comunist ateu, apărând credinţa în Dumnezeu şi demnitatea poporului român.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button