Trending

Seară specială la Satu Mare: concert de pricesne încărcate de sensibilitate și credință

Atmosferă de profundă emoție și liniște sufletească, miercuri, 8 aprilie, la Târgul de Paște din Satu Mare, unde publicul a avut parte de un concert de pricesne cu totul special, susținut de interpreta Rafila Bărbos.

Considerată un veritabil ambasador al spiritualității, artista a reușit să creeze o conexiune aparte cu cei prezenți, interpretând . Vocea sa caldă și expresivă a transmis emoții profunde, într-un moment de reculegere specific perioadei premergătoare marii sărbători a Învierii Domnului.

Evenimentul a fost completat de momente artistice deosebite oferite de tânăra solistă Alexandra Deac, dar și de taragotistul Călin Borșe, care au adus un plus de sensibilitate și autenticitate serii.

Concertul s-a desfășurat în cadrul Târgului de Paște organizat în municipiu, reușind să adune sătmăreni dornici să intre în atmosfera spirituală a sărbătorilor pascale. Astfel de evenimente promovează valorile tradiționale și credința și sunt un prilej de reflecție și apropiere sufletească în una dintre cele mai importante perioade din calendarul creștin.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button