Se poate semna contractul de execuție a secțiunii Poarta Sălajului – Nușfalău (A3), care include șitunelul Meseș. Contestația a fost respinsă

La 1 noiembrie, atunci când a fost anunțată atribuirea contractului, directorul CNAIR, Cristian Pistol, declara că semnarea contractului de 6,8 miliarde de lei cu Makyol se va realiza în termen de zece zile, în lipsa contestațiilor.
Contestația depusă de constructorul italian WeBuild a întârzâiat semnarea contractului de execuție, acum însă, câștigătorul licitației poate da drumul la lucrări, întrucât contestația a fost respinsă de Consliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC).
CNAIR a desemnat Asocierea Makyol-Ozaltin (Turcia) câștigătoare a contractului pentru proiectarea și execuția lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău (41 km, din care aproape 3 km tuneluri) pentru o ofertă de 6,62 miliarde lei, acesta fiind cel mai mare contract licitat până acum.

Construcția celor două secțiuni, cu o lungime totală de 41 km, trebuie finalizată în 78 de luni (18 luni proiectare, 60 de luni execuție).
Tunelul Meseș, cu o lungime de 2,89 km, este cel mai lung tunel de autostradă din România. Acest tunel este format din două galerii unidirecționale care împreună totalizează 5,78 km. Contractul prevede inclusiv construcția a 65 de viaducte, poduri și pasaje (în lungime totală de aproximativ 13 km).
Sursa: Monitorul de Sălaj



