Trending

Sănătatea psihică și emoțională a tinerilor, subiectul Conferinței Regionale de la Negrești-Oaș, destinată părinților!

La data de 7 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, Biroul Siguranță Școlară, avându-i ca invitați speciali pe șeful Biroului Teritorial D.I.I.C.O.T. Satu Mare, șeful Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, medic primar psihiatrie pediatrică din cadrul Spitalului Județean Satu Mare, psiholog din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Satu Mare, cu sprijinul Primăriei Orașului Negrești-Oaș, au realizat o conferință regională, destinată părinților/reprezentanților legali ai elevilor, în cadrul căreia s-au împărtășit perspectiva și expertiza specialiștilor, care au contribuit la înțelegerea și abordarea problemelor legate de sănătatea psihică și emoțională a tinerilor.

Peste 130 de părinți au participat la această activitate, care a avut ca scop informarea acestora despre particularitățile de vârstă ale copiilor și caracteristici ale bolilor neurologice, psihice și cu transmitere, efectele consumului de droguri, consecinţele legale ale unor comportamente produse în contextul consumului de alcool sau droguri şi, implicit, o reducere a riscului de implicare a tinerilor în infracțiuni, și nu în ultimul rând, identificarea resurselor și strategiilor eficiente în prevenirea și combaterea problemelor întâlnite de aceștia.

Conferința regională face parte din cadrul Proiectului  „Educație pentru viață”, implementat de polițiștii Biroului Siguranța Școlară Satu Mare, în această perioadă, la nivel județean, în cadrul unităților de învățământ preuniversitar.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button