Trending

Sâmbra Oilor revine: mii de oameni așteptați la sărbătoarea din Țara Oașului

Duminică, 3 mai, are loc cea de-a 68-a ediție a Festivalului folcloric „Sâmbra Oilor”, pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni – un loc simbolic pentru Țara Oașului.

Evenimentul, cunoscut și ca „Ruptul Sterpelor”, adună în fiecare an mii de oameni, atrași de tradițiile autentice păstrate din generație în generație.

Programul începe la ora 11:00, cu muzică și dansuri populare susținute de artiști și ansambluri din Țara Oașului și Zona Codrului. Deschiderea oficială va avea loc la ora 13:00, urmată de momentul central al sărbătorii: măsuratul laptelui și sfințirea turmelor de oi.

Invitat special este îndrăgitul interpret Aurel Tămaș, care va urca pe scenă în cadrul programului artistic.

Ediția din acest an are și o componentă internațională: vor participa membri ai Asociației „Vocea Diasporei Române în Franța”, alături de copii și artiști coordonați de ceterașul Dani Cânța. De asemenea, la eveniment va fi prezentă o delegație oficială din Franța, condusă de primarul orașului Gagny, Rolin Cranoly.

Spectacolul folcloric va continua până în jurul orei 18:00, oferind publicului o experiență autentică, cu muzică, dans și obiceiuri tradiționale.

„Sâmbra Oilor” rămâne unul dintre cele mai importante evenimente din zonă, un simbol al vieții pastorale și al identității oșenești.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button