S-a deschis Expo Industry Satu Mare 2026. Companii, antreprenori și artiști, timp de trei zile în Grădina Romei

Grădina Romei din Satu Mare a devenit, începând de astăzi, punctul de întâlnire al mediului de afaceri local și regional. Expo Industry Satu Mare 2026, ajuns la cea de-a VI-a ediție, și-a deschis oficial porțile vineri, 7 august, evenimentul urmând să se desfășoare până duminică, 9 august.
Deschiderea oficială a avut loc astăzi, în prezența reprezentanților mediului de afaceri și a participanților la expoziție. Pe parcursul celor trei zile, vizitatorii pot descoperi companii, produse și servicii dintr-o gamă largă de domenii, de la automotive, industria alimentară și automatizări, până la construcții, mobilă, textile, HoReCa și energie verde.
Expo Industry își propune să fie mai mult decât o simplă expoziție. Evenimentul creează un cadru pentru networking, recrutare, promovarea afacerilor locale și dezvoltarea unor noi colaborări între companii și profesioniști.
Programul de vizitare este zilnic, între orele 12:00 și 20:00.
Pe lângă zona dedicată companiilor și antreprenorilor, ediția din acest an include și un program artistic-cultural divers. Vineri seara, pe scenă vor urca DJ Molya & Leviciusz și Mentol, iar sâmbătă și duminică sunt programate mai multe recitaluri și momente artistice.
Programul artistic
Vineri, 7 august:
- 18:00 – 18:30 – Divatbemutató by Diva’s & Fashion Corner by Raluca Mureșan
- 18:30 – 21:45 – DJ Molya & Leviciusz
- 22:00 – 23:30 – Mentol
Sâmbătă, 8 august:
- 17:15 – 17:30 – Pop Eliza
- 17:30 – 17:55 – Karina Ana
- 18:00 – 18:25 – Ivonna
- 19:00 – 19:30 – Matécsa Amália
- 19:35 – 20:10 – Boci
- 20:15 – 20:55 – Dorka & Zoárd
- 21:15 – 22:00 – Mihályfi Luca
- 22:15 – 22:55 – Alexandra Sorian
- 23:00 – 23:30 – The Ritual – Tribal Cabaret Experience & Máté Kozma
Duminică, 9 august:
- 16:00 – 16:45 – FOURever
- 17:00 – 17:45 – Xáná
- 17:45 – 18:00 – Nagy Regina
- 18:00 – 18:45 – Cairo
- 19:00 – 19:45 – Harmonies együttes
- 20:00 – 20:45 – Buzila Marian
- 21:15 – 22:30 – Sterbinszky x Minea
Un punct de atracție îl reprezintă și expoziția de fotografie semnată de Matécsa Elemér István, pe care vizitatorii o pot descoperi în cadrul evenimentului.
Organizatorii transmit că Expo Industry Satu Mare 2026 este, în primul rând, despre comunitate, inițiativă și viitor, reunind oamenii și companiile care contribuie la dezvoltarea economiei locale.
Evenimentul continuă în acest weekend, la Grădina Romei, iar accesul vizitatorilor este o ocazie de a descoperi atât oferta companiilor participante, cât și programul artistic pregătit pentru cele trei zile.



