Trending

O zi cu suflet și gust de „acasă” la O Masă Caldă: masa oferită în memoria unei mame

Atmosferă caldă, miros de mâncare proaspăt gătită, cântece și multă voie bună. Așa a arătat ziua de astăzi la „O Masă Caldă”, acolo unde solidaritatea și grija pentru cei din jur au fost din nou ingredientele principale.

Doamnele de la Centrul pentru Vârstnici din cadrul Direcției de Asistență Socială Satu Mare și-au pus la lucru priceperea și sufletul, pregătind cu multă dăruire peste 80 de porții de orez cu tocăniță de porc, o masă caldă care a adus nu doar hrană, ci și bucurie celor care au trecut pragul centrului.

Totul s-a desfășurat într-o atmosferă aparte, exact „ca la mama acasă”, după cum spun chiar organizatorii. Între râsete, povești și cântece, voluntarele au demonstrat încă o dată că bunătatea și implicarea pot transforma o zi obișnuită într-una plină de emoție.

Masa de astăzi a fost oferită de fiicele Mândruț, în memoria mamei lor, ca gest de suflet și recunoștință. Prin generozitatea lor, zeci de persoane au avut parte de o masă caldă și de câteva momente de alinare.

„Dumnezeu să le răsplătească pentru bunătate și generozitate!”, au transmis reprezentanții proiectului „O Masă Caldă”, care continuă să aducă speranță și sprijin comunității sătmărene prin astfel de gesturi simple, dar extrem de valoroase.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button