O lecție sinceră despre maturizare! Când o alegere greșită devine lecție de viață! Mărturia unui tânăr în cadrul unui proiect educativ

Colegiul Economic Gheorghe Dragoș din Satu Mare a fost gazda unui eveniment cu totul special, desfășurat în cadrul unui proiect educativ al Poliției Sătmărene în parteneriat cu Serviciul de Probațiune intitulat „Gândurile unui adolescent – Între limite și perspective”.
Proiectul a adus în fața elevilor o poveste reală, spusă sincer, fără ocolișuri, de către un tânăr care a ales să își împărtășească experiența de viață pentru a-i ajuta pe alții să nu repete greșelile sale.


Tânărul, condamnat la o măsură educativă neprivativă de libertate, a povestit cum, la vârsta de doar 16 ani, a condus un autoturism fără a avea permis. Ce părea, la acea vreme, o simplă aventură, s-a transformat într-o greșeală cu consecințe serioase. Tânărul a vorbit despre anchetă, despre frica și rușinea care au urmat, dar și despre conștientizarea faptului că libertatea nu trebuie luată niciodată ca fiind garantată întrucât legea se aplică indiferent dacă tu ești informat sau nu.


Povestea lui a fost o lecție de viață. Mulți dintre elevi au ascultat cu atenție, unii cu uimire, alții cu empatie, iar în sală s-a simțit o atmosferă de reflecție profundă. Uneori, o singură alegere greșită, făcută într-o clipă de teribilism sau neatenție, poate schimba radical parcursul unui adolescent.


Evenimentul a fost moderat de reprezentana IPJ Satu Mare – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, care a completat mărturia cu informații despre consecințele legale ale faptelor comise de minori, dar și despre alternativele oferite de sistemul de justiție juvenilă.

Proiectul derulat abordează experiențe reale, subiecte care pot sensibiliza și educa în același timp, oferind elevilor ocazia să înțeleagă mai bine consecințele acțiunilor lor.



