Noile Cărți de identitate electronice nu conțin adresa de domiciliu! Pentru a o dovedi, ai nevoie de alt document!
Noile cărți de identitate electronice, introduse recent în România, , așa-zise ”buletine cu cip”, le dau mari bătăi de cap românilor. Lipsa adresei de domiciliu de pe noile acte de identitate îi face pe aceştia să piardă timp şi să-şi facă mai mulţi nervi în faţa ghişeelor instituţiilor. Acestea, fie că sunt de stat sau private, nu au aparatura necesară citirii acestora. Astfel, cei care au carte de identitate electronică trebuie să umble cu adeverinţa de domiciliu în buzunar ca să dovedească unde locuiesc.
În prezent, nu există cititoare oficiale suficiente disponibile pe piață care să permită verificarea completă a acestor documente, motiv pentru care dovada domiciliului trebuie făcută separat, prin obținerea de la Evidența persoanelor a unui document denumit Certificat de atestare a domiciliului/reședinței.
Pentru a simplifica acest proces, Ministerul Afacerilor Interne a inclus în platforma HUB.MAI posibilitatea ca cetățenii să poată solicita eliberarea online a Certificatului de atestare a domiciliului/reședinței.
Cum obții documentul:
Accesezi hub.mai.gov.ro și îți creezi un cont;
Dacă ai deja cont pe Ghișeul.ro, te poți conecta direct;
Completezi cererea pentru eliberarea Certificatului privind domiciliul/reședința înregistrat în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor;
Documentul se eliberează în maximum 24 de ore și este disponibil în format PDF semnat digital, cu valabilitate de 6 luni.
S-a ajuns în situația în care la ghișeul la care depui cererea pentru carte de identitate electronică, mai completezi o cerere în plus, ca sa ți se elibereze o adeverință de domiciliu pe care să o folosești, la nevoie, până când toate instituțiile, de stat sau private, vor fi dotate cu cititoare.



