Trending

Noi obligații de la fisc! e-Factura pentru persoane fizice intră în vigoare. Ce formular se depune până pe 26 mai

Persoanele fizice care desfășoară activități economice și se identifică fiscal prin CNP vor fi obligate, din 1 iunie 2026, să folosească sistemul național RO e-Factura

Implementarea efectivă a sistemului e-Factura presupune parcurgerea unei proceduri administrative clare, iar Formularul 082 devine documentul central pentru înregistrarea contribuabililor. Astfel, contribuabilii care se identifică fiscal prin cod numeric personal și care au început activități economice înainte de 1 iunie 2026 trebuie să depună cererea de înscriere în registrul dedicat până cel târziu la 26 mai 2026.

Administrația fiscală arată că pot exista activități economice desfășurate de persoane fizice identificate prin CNP, „în măsura în care legislația permite desfășurarea acestora în mod individual”.

Printre exemplele de activități economice date  date de administrația fiscală se numără serviciile intelectuale și de creație, respectiv activități desfășurate în baza drepturilor de autor, cum ar fi cele ale scriitorilor, jurnaliștilor, artiștilor sau creatorilor de conținut. De asemenea, sunt menționate veniturile din închirieri, inclusiv închirierea pe termen scurt a unor camere din locuințe proprietate personală. În cazul închirierii a peste 7 camere, impunerea veniturilor este similară cu cea a veniturilor din activități independente.

O altă categorie vizată este cea a persoanelor fizice care vând produse agricole sau prestează servicii agricole și aplică regimul special pentru agricultori.

Pentru aceste activități, persoanele fizice vor avea obligația emiterii facturilor și utilizării sistemului RO e-Factura începând cu data de 1 iunie 2026.

Pentru folosirea sistemului, contribuabilii trebuie să își creeze cont în Spațiul Privat Virtual și să depună formularul 082.

Facturile pot fi generate cu aplicația pusă la dispoziție gratuit de Ministerul Finanțelor, iar încărcarea acestora se face pe site-ul ANAF, în secțiunea de autentificare RO e-Factura / RO e-Transport / RO e-TVA, cu utilizatorul și parola folosite pentru Spațiul Privat Virtual. Alternativ, contribuabilii pot folosi aplicații informatice dedicate transmiterii facturilor în sistemul RO e-Factura, caz în care este necesară deținerea unui certificat digital calificat pentru semnătură electronică.

Persoanele vizate care nu se înregistrează și nu transmit facturile în format electronic prin RO e-Factura riscă sancțiuni. Pentru relațiile B2B, adică între firme sau profesioniști, amenda este egală cu 15% din valoarea totală a facturii netransmise prin sistem. Pentru relațiile B2C, adică între profesionist și consumator, amenda este cuprinsă între 1.000 și 10.000 de lei, în funcție de categoria contribuabilului.

Instituția precizează însă că obligația nu se aplică tranzacțiilor ocazionale privind bunuri din patrimoniul personal. Ca exemple,  vânzarea unui autoturism personal, a unui laptop sau telefon folosit personal, vânzarea ocazională a unui teren ori imobil din patrimoniul personal și valorificarea unor bunuri personale din gospodărie.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button