Trending

Nicușor Dan a promulgat schema de ajutor de stat pentru apicultorii români! Se plătesc 15 euro pentru fiecare familie de albine

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, miercuri, 24 iunie, legea privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru apicultori în valoare de 15 euro pentru fiecare familie de albine.

Schema este aplicată cu respectarea prevederilor cuprinse în Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale, pentru o perioadă de trei ani.

Beneficiarii schemei vor fi apicultorii persoane fizice care dețin atestat de producător, dar și întrepinderile (PFA, societăți) cu activitate de apicultură. 

Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de stat, apicultorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

  • să solicite ajutorul de stat prevăzut de prezenta lege,
  • să deţină la data de 31 decembrie 2025 familii de albine înscrise în baza naţională de date apicolă
  • să deţină familii de albine în exploataţii apicole/stupine înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană,
  • să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat

Ajutorul de stat instituit prin această schemă se acordă pe o perioadă de trei ani pentru producţia autohtonă şi o singură dată pe an.

Valoarea ajutorului de stat care se acordă beneficiarilor este contravaloarea în lei a 15 euro/familie.

În cazul în care din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale alocat pentru prezenta schemă rămâne o sumă nealocată la data depunerii cererilor, suma rămasă neutilizată se împarte în mod egal tuturor beneficiarilor care au primit minimum 15 euro/familie.

Plafonul maxim al ajutorului de stat este de 170.000 mii lei anual.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button