Trending

Munca de 24 de ani a comunității dintr-un cartier sătmărean a fost încununată duminică! Biserica cu hramul ,,Buna Vestire,, a fost sfințită!

Duminică, 18 mai 2025, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a târnosit, împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, biserica Parohiei „Buna Vestire” din Municipiul Satu Mare, Protopopiatul Satu Mare.

Sfânta biserică, cu hramul „Buna Vestire” s-a construit anii 2001-2025 din inițiativa preotului Gheorghe Vasile Donca și a Consiliului Parohial. În primăvara anului 2000 au început demersurile pentru obținerea unui teren destinat construirii bisericii parohiale, iar în ultima ședința a Consiliului Local Satu Mare din luna decembrie 2000, s-a atribuit terenul în suprafață de 2.200 mp în cartierul Micro 17.

Construirea acestei biserici a fost o necesitate, deoarece credincioșii acestei parohii frecventau biserica din cartierul Soarelui, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care s-a dovedit a fi neîncăpătoare. În 25 martie 2001, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian al Maramureșului și Sătmarului a sfințit locul și a pus piatra de temelie a viitoarei biserici, cu hramul „Buna Vestire”, în același an fiind construită o biserică provizorie din lemn, unde s-a săvârșit neîntrerupt Sfânta Liturghie, iar în anul 2014, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, s-a continuat oficierea sfintelor slujbe în biserica de zid. În 2015 au fost sfințite două clopote, de 160 kg și 250 kg.

În anul 2002, lucrările au debutat cu turnarea fundației bisericii de zid, iar în 2003 s-a trecut la ridicarea zidurilor până la cota +10,60 metri, iar în anul 2006 au început lucrările la acoperișul navei și la turnuri, apoi s-au montat crucilor din cupru. Între anii 2010-2013 s-a realizat învelitoarea acoperișului din tablă de cupru (0,5 mm), iar între anii 2013-2017 s-a montat iconostasul, mobilierul din Sfântul Altar, ușile sculptate din stejar de către domnul Viorel Mihiș, sistemul de încălzire în pardoseală, vitraliile din Sfântul Altar și din absidele laterale.

Un eveniment deosebit de frumos a marcat anul 2017, când demisolul sfintei biserici a fost pictat de către copii. Astfel, a luat naștere „capela îngerilor”, sub atenta îndrumare a doamnei profesor Cristina Gloria Oprișa, cu scene biblice și imagini din viața parohiei, spațiu în care copiii urmăresc, în direct, împreună cu părinții ori bunicii, Sfânta Liturghie, iar cei sub 7 ani, vin să se împărtășească în fiecare duminică.

Între anii 2018-2020 a avut loc montarea icoanelor de pe catapeteasmă, realizate din sticlă și mozaic. În 2021 s-au executat drenajul apei pluviale în jurul bisericii, placarea cu granit și marmură a soclului și a treptelor, începerea picturii în tehnica frescă „din nou” în Sfântul Altar, de către pictorul Profesor Cezar Cătălin Băluț, instalarea celor două clopote în turnul de miazănoapte, acum acționate automatizat, instalarea de aer condiționat și grupul sanitar.

Între anii 2022-2023 are loc continuarea picturii în absidele laterale, iar între anii 2024-2025 se efectuează pictura în turnul principal și continuarea picturii în nava bisericii și balustrada balconului, împodobită cu cei 16 sfinți români canonizați în anul 2025, Anul Centenar al Patriarhiei Române. Pictura în frescă, realizată pe o suprafață de aproximativ 1.785 mp, încununează eforturile jertfelnice ale credincioșilor și ale Consiliului Parohial.

Azi, în duminica a 5-a după Sfintele Paști, a femeii samarinence, anul 2025, s-a târnosit acest sfânt locaș, după toată rânduiala bisericii de răsărit, de către Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, și de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox al Spaniei și Portugaliei, alături de un impresionant sobor de preoți și diaconi.

Cu ocazia acestei târnosiri, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a dăruit bisericii și al doilea hram: „Duminica Tuturor Sfinților”, care este prima duminică după Sfintele Rusalii.

Sursa: Facebook Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button