Mandate puse în aplicare: Doi tineri condamnați definitiv pentru abateri la regimul rutier, încarcerați la Penitenciarul Satu Mare

Doi șoferi certați cu legea au fost încarcerați în aceeași zi în Penitenciarul Satu Mare, după ce polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. Ambele condamnări au fost dispuse pentru infracțiuni la regimul rutier.
La data de 15 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare au desfășurat o serie de acțiuni pentru depistarea persoanelor care se sustrag de la executarea pedepselor. În cadrul acestor activități, oamenii legii au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, ambele emise pe numele unor bărbați condamnați pentru infracțiuni la regimul rutier.
În primul caz, polițiștii judiciariști, beneficiind de sprijinul colegilor de la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, au depistat și reținut un tânăr de 25 de ani, domiciliat în municipiu. Pe numele acestuia, Judecătoria Satu Mare a emis un mandat de executare pentru o pedeapsă de 2 ani și 4 luni de închisoare.
În aceeași zi, o acțiune similară a vizat un bărbat de 29 de ani, din localitatea Ser. Acesta fusese condamnat de Judecătoria Carei la 1 an și 6 luni de închisoare, tot pentru abateri comise pe drumurile publice.
Ambele persoane identificate au fost escortate și depuse în Penitenciarul Satu Mare în vederea executării pedepselor privative de libertate.


