Laboratorul Spitalului Județean Satu Mare are suficiente fonduri pentru analize gratuite, în timp ce altele le epuizează rapid!

Într-o perioadă în care mulți pacienți se plâng că fondurile pentru analize medicale gratuite se epuizează rapid în unele unități sanitare, Laboratorul de analize medicale al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare anunță că dispune, în continuare, de fonduri disponibile pentru investigații decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Analizele sunt gratuite pentru pacienții care se prezintă cu bilet de trimitere și programare prealabilă, iar conducerea spitalului subliniază că laboratorul este modernizat și bine echipat.


Laboratorul spitalului a fost dotat recent cu echipamente de ultimă generație, care permit efectuarea unei game extinse de analize, acoperind domenii precum hematologia, microbiologia, imunologia, biologia moleculară și genetica. Printre investigațiile disponibile se numără teste pentru alergii, afecțiuni autoimune, profil TORCH, determinări de calprotectină, teste HPV, infecții respiratorii, boli cu transmitere sexuală, trombofilie sau intoleranță la lactoză.
Pacienții pot beneficia de aceste servicii în cele două puncte de lucru ale laboratorului:
- sediul din strada Ravensburg nr. 1–3 (parterul spitalului)
- Policlinica de pe strada Gheorghe Lazăr
Programările și informațiile se pot obține la numerele de telefon 0711.025.964 sau 0261.748.674.
Reprezentanții unității medicale încurajează pacienții să se adreseze laboratorului spitalului, subliniind că există capacitate de preluare și fonduri disponibile.



