Înjunghierea porcilor în gospodării, fără asomare, este interzisă! Vezi ce spune ANSVSA!
Reprezentanții ANSVSA susțin că sacrificarea tradițională a porcilor în România, în special în perioada sărbătorilor de iarnă, este permisă de legislația sanitar-veterinară, cu respectarea unor condiții stricte menite să asigure bunăstarea animalelor să asigure siguranța alimentară a consumatorilor, păstrând totodată tradițiile locale legate de sacrificarea porcului în perioada sărbătorilor.
Conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, sacrificarea porcilor fără asomare este interzisă și poate fi considerată cruzime față de animale, atrăgând amenzi între 3.000 și 12.000 de lei. Asomarea presupune amețirea animalului prin diverse metode (mecanice, electrice, chimice), astfel încât acesta să nu simtă durerea.
Asomarea poate fi realizată doar de către persoane instruite, respectiv medicii veterinari de liberă practică, care trebuie să verifice si starea de sănătate a animalelor înainte de sacrificare.
Sacrificarea trebuie să se facă în condiții igienice și fără suferință pentru animal.
După sacrificare, o probă din carcasă (pilierii diafragmatici sau din partea musculară a diafragmei situată în apropierea coastelor sau a sternului animalului sacrificat) trebuie analizată de un medic veterinar pentru a verifica prezența Trichinella Spiralis, un nematod (vierme cilindric). Carnea nu poate fi consumată până la obținerea unui rezultat negativ.
Nerespectarea reglementărilor privind examenul trichineloscopic, adică verificarea cărnii pentru trichineloză, poate atrage o amendă de până la 2.000 de lei. Aceasta este o procedură importantă pentru siguranța alimentară, iar autoritățile sunt foarte stricte în privința respectării sale.
Proprietarii trebuie să predea medicului veterinar crotaliile auriculare ale porcului sacrificat în termen de șapte zile pentru actualizarea Bazei Naționale de Date.