Încep testele PISA 2025. Ultima testare internațională, rezultate dezastruoase pentru România!

Peste 10.000 de elevi de 15 ani din România, considerabil mai mulți decât la ediția precedentă, vor participa la etapa principală a studiului PISA 2025. La ultima testare internațională, elevii români au avut rezultate slabe, sub media OCDE. La ultima testare internațională elevii români au avut rezultate slabe, România s-a clasat pe penultimul loc din UE.
România, alături de alte 90 de țări, participă la implementarea studiului internațional PISA 2025, care se va desfășura perioada 12 mai – 9 iunie 2025, sub coordonarea Institutului de Științe ale Educației.
La studiul PISA 2025 participă 10.362 de elevi de 15 ani din 321 de unități de învățământ (școli gimnaziale, licee sau școli profesionale), din mediul urban și rural, selectați aleator, printr-o procedură standardizată, unică la nivel internațional (eşantion reprezentativ), potrivit informațiilor publicate de Ministerul Educației.
Rezultatele obținute sunt strict confidențiale. Niciun elev și nicio școală nu sunt identificate în rapoartele internaționale sau naționale, acest studiu nefiind conceput pentru a furniza scoruri individuale la teste sau chestionare
PISA (Programme for International Student Assessment) reprezintă Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, inițiat de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). Studiul PISA evaluează din trei în trei ani capacitatea tinerilor de 15 ani de a rezolva probleme și de a identifica soluții pentru situații similare celor din viața reală, în cadrul a trei domenii: lectură, matematică şi știinţe.