Trending

Haos pe piața muncii din România: Mii de angajați au rămas fără loc de muncă. Satu Mare, printre județele cele mai afectate

Piața muncii din România se confruntă cu dificultăți tot mai mari. În primele luni ale acestui an, mii de angajați și-au pierdut locurile de muncă, iar specialiștii spun că valul concedierilor ar putea continua. Cele mai afectate sunt Bucureștiul și mai multe regiuni din Transilvania.

Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, peste 2.500 de persoane au fost afectate de concedieri colective la nivel național. Tendința vine în continuarea anului trecut, când, lunar, peste o mie de angajați își pierdeau locurile de muncă.

Cele mai afectate regiuni sunt București și mai multe zone din Transilvania, inclusiv Sibiu, dar și județe precum Constanța sau Satu Mare, unde sute de persoane au fost disponibilizate, scrie adevărul.ro.

Sectorul industrial și de producție este cel mai afectat, după închiderea unor fabrici sau relocarea acestora în țări cu costuri mai reduse. De asemenea, concedieri importante au fost raportate și în construcții, comerț, dar și în domenii precum administrația sau IT.

În paralel, competiția pentru un loc de muncă a devenit tot mai dură. De la începutul anului au fost publicate aproximativ 62.000 de joburi pe o platformă de joburi, însă numărul aplicărilor a depășit 4 milioane, semn că tot mai mulți români își caută un loc de muncă.

Sursa citată mai spune că, în cazul în care economia nu se redresează, numărul persoanelor disponibilizate ar putea ajunge la 200.000 în acest an, doar de la firmele mici și mijlocii.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button