Trending

Generații diferite, aceeași lecție: prudența face diferența în mediul digital. Campanie de prevenire.

Polițiștii din cadrul Compartimentului Prevenire al I.P.J. Satu Mare s-au reîntâlnit cu bunicii de la Centrul de Zi pentru Vârstnici – DAS Satu Mare, dar de această dată alături de ei au fost și copiii de la Centrul ALTER EGO – DAS Satu Mare. Împreună, într-o atmosferă de basm creată chiar de bunici, timpul a trecut pe nesimțite, iar toți – polițiști, bunici și copii – s-au transformat în adevărați „eroi ai internetului”.

Întâlnirea a început cu felicitări reciproce: bunicii au fost aplaudați pentru absolvirea recentă a unui curs de digitalizare, copiii pentru temele pregătite cu seriozitate, iar polițiștii pentru ideea de a organiza această activitate comună.

Participanții au folosit aplicații de tip FaceTime pentru a-i contacta pe bunicii și copiii care nu au putut fi prezenți fizic. Ulterior, au intrat în lumea rețelelor de socializare, unde au discutat despre ce înseamnă prietenia în mediul online și au făcut „curățenie” în listele de prieteni, ștergând și blocând fără ezitare conturile dubioase.

Activitatea a continuat cu exerciții de cumpărături online, dar numai pe site-uri sigure. În acest context, au fost explicate riscurile ofertelor „prea bune ca să fie adevărate” și au fost prezentate exemple de tentative de fraudă online prin ademenire și înșelăciune.

La final, atmosfera s-a destins cu vizionarea unor materiale video amuzante, dar discuțiile s-au concentrat și asupra provocărilor periculoase care circulă online, ce pot fi preluate de copii în comportamente cotidiene și pot genera vulnerabilități.

Concluzia întâlnirii: tuturor le-a plăcut să fie „eroi digitali” și au trăit intens fiecare moment, conștienți că vigilența face diferența în mediul online. Pentru că s-a format o echipă grozavă și pentru că mai sunt multe de discutat și învățat despre siguranța pe internet, experiența va fi repetată.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button