Eveniment la Biblioteca Județeană! Elevii din două licee sătmărene în dialog cu Poliția: discuții deschise despre violență și soluții

La Biblioteca Județeană Satu Mare a avut loc un eveniment dedicat combaterii violenței, care a reunit elevi din două licee sătmărene. Tinerii au transmis, prin diferite forme de exprimare, același mesaj puternic: „Împreună suntem o voce! Stop violenței!”

Expoziția de afișe realizate de elevii Liceului de Arte „Aurel Popp” pe tema violenței domestice a oferit cadrul ideal pentru discuții deschise despre relațiile de cuplu, abuz, vulnerabilități și riscuri, dar și despre soluțiile prin care astfel de situații pot fi prevenite sau depășite.

Mesajul scenetei interpretate de elevii Liceului Tehnologic „Elisa Zamfirescu” a adus în atenție un alt subiect delicat: violența în școli și încălcarea drepturilor colegilor.

Pornind de aici, elevii Liceului Tehnologic „Ion I. C. Brătianu” au vorbit despre metode eficiente de intervenție și sprijin la nivelul clasei și al colectivului, pentru gestionarea comportamentelor violente – soluții care se află la îndemâna fiecăruia.

Convinsi că schimbarea începe chiar cu ei, toți participanții au reușit să își unească vocile și să transmită un mesaj comun și puternic: solidaritate și sprijin pentru victime!

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button