Eveniment impresionant joi, 28 mai, la Satu Mare: mii de tineri reuniți în rugăciune și cânt

În preajma marelui praznic al Pogorârii Sfântului Duh, cu doar câteva zile înainte de Rusalii, municipiul Satu Mare va găzdui unul dintre cele mai emoționante evenimente spirituale dedicate tinerilor și comunității locale.
Peste 2.000 de elevi din județul Satu Mare vor participa joi, 28 mai 2026, de la ora 14:00, în fața Catedralei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului”, la o amplă manifestare religioasă și culturală în cadrul căreia vor interpreta pricesne și cântece de laudă dedicate lui Dumnezeu.

Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului, cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului.
Ajuns la cea de-a treia ediție, proiectul a devenit într-un timp scurt unul dintre cele mai apreciate și emoționante momente spirituale din județ, reunind elevi, profesori, părinți și credincioși într-o atmosferă de rugăciune, comuniune și tradiție.
La manifestare vor participa elevi din peste 50 de unități de învățământ din județ, coordonați de peste 70 de cadre didactice – profesori de religie, profesori de muzică, diriginți și educatori.

Organizatorii transmit că această mobilizare impresionantă reflectă dorința comunității educaționale de a contribui nu doar la formarea intelectuală a tinerilor, ci și la cultivarea valorilor spirituale și morale.
Toți sătmărenii sunt invitați să fie alături de tineri în această zi specială de rugăciune și cânt, dedicată frumuseții credinței și apropierii de valorile creștine.



