Creștinii catolici sărbătoresc Floriile, sărbătoare ce precede cu o săptămână Paștele Catolic și deschide oficial Săptămâna Mare.

Credincioșii catolici sărbătoresc astăzi Floriile, o sărbătoare importantă din calendarul liturgic. Aceasta precede cu o săptămână Paștele Catolic, sărbătorit în acest an pe 5 aprilie, și deschide oficial Săptămâna Mare.
Această zi comemorează intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, moment descris în toate cele patru Evanghelii. Conform tradiției, Iisus a fost întâmpinat de mulțimi de oameni care așterneau haine și ramuri de palmier în calea sa, aclamat ca un rege. De aici provine și simbolistica principală a sărbătorii: ramurile verzi, care semnifică victoria, speranța și renașterea spirituală.
La catolici, sărbătoarea este marcată prin rugăciune, binecuvântarea ramurilor – cele mai frecvente fiind cele de salcie sau finic – și reflecție spirituală. Credincioșii primesc ramuri binecuvântate la Sfânta Liturghie. Credincioșii participă apoi la o procesiune solemnă, desfășurată anual și de comunitatea catolică sătmăreană, care reconstituie simbolic intrarea lui Iisus în Ierusalim. Această procesiune este urmată de Sfânta Liturghie, în cadrul căreia se citește Patima Domnului, adică relatarea suferințelor și răstignirii lui Iisus.
Cu ziua de Florii începe și ultima săptămână a postului, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Cristos.



