Continuă întâlnirile polițiștilor cu tinerii aflați în vacanță.

 Ieri, 25 iulie polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și Postul de Poliție Odoreu au fost prezenți în rândul adolescenților aflați în tabăra de vară Odoreu, la invitația preoților din cadrul Parohiei Ortodoxe Sfinții Apostoli Petru și Pavel Satu Mare: Preot paroh Dr. Dorel Silaghi și Preot slujitor Dr. Ovidiu Fărcaș.               

Tinerii prezenți în tabără, au avut prilejul să adreseze polițiștilor întrebări atât privind specificul profesiei de polițist cât și privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să-și aleagă pe viitor această meserie nobilă.

Discuțiile nu au putut să ocolească subiecte precum: puterea grupului de prieteni, modalități asertive de relaționare cu grupul de egali și impunerea unor limite în relațiile cu aceștia, violența, bullying-ul sau consumul de droguri, accentul fiind pus pe faptul că în viață fiecare trebuie să facem alegerile pe care le considerăm cele mai potrivite pentru noi și că nu e recomandat să reacționăm sub impulsul momentului.

Tinerii nu trebuie să uite că alegerile pe care le fac le influențează viitorul și că o alegere greșită poate avea consecințe negative asupra lor, nu doar pe termen scurt cât și pe termen lung, fiind nevoie de multe ori de un efort deosebit atât din partea lor cât și a celor apropiați, pentru a-i ajuta să se redreseze.

Polițiștii, alături de familie, școală sau biserică, le acordă tinerilor tot sprijinul pentru ca ei să trăiască într-o lume sigură, în care să se poată dezvolta frumos, în funcție de particularitățile individuale ale fiecăruia.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button