Trending

Campania ,,Scoate violența școlară din anonimat”. Nou canal național de informare pentru elevi

Cu ocazia Zilei Internaționale a Nonviolenței în școli, marcată anual la data de 30 ianuarie, polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare- Biroul Siguranță Școlară au desfășurat activități preventive și educative în unitățile de învățământ preuniversitar din județ.

Activitățile au fost realizate în cadrul proiectului național: ,,Scoate violența școlară din anonimat”, având ca scop promovarea unui climat educațional bazat pe nonviolență, respect, toleranță și siguranță, precum și creșterea gradului de conștientizare a elevilor cu privire la consecințele comportamentelor violente. În cadrul activităților, beneficiarii au fost informați și cu privire la existența canalului național de informare www.siguranțașcolară.ro platformă dedicată creșterii gradului de informare și prevenirii fenomenelor de violență în mediul școlar.

Polițiștii biroului siguranță școlară au purtat discuții interactive cu elevii și cadrele didactice privind: prevenirea violenței școlare în mediul școlar și online, identificarea și gestionarea conflictelor fără violență, responsabilitatea elevilor în menținerea unui climat sigur și importanța implicării active a comunității școlare. Totodată, cu această ocazie, a fost lansat concursul național de creație ,,Eroul din clasă”, adresat elevilor de gimnaziu, concurs care face parte din proiectul: ,,Scoate violența școlară din anonimat” și care urmărește promovarea comportamentelor pozitive, a spiritului civic și a modelelor de elevi care contribuie activ la prevenirea violenței în școală.

Prin aceste demersuri, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară își reafirmă angajamentul de a contribui activ la crearea unui mediu educațional sigur, în care violența este prevenită iar comportamentele pozitive sunt încurajate și recunoscute.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button