Campania care unește: Poliția și Electrica Satu Mare, implicați în prevenirea violenței domestice

Organizația de Femei și Sindicatul Liber Electrica Satu Mare, din cadrul DEER SA – Sucursala Satu Mare, s-au alăturat polițiștilor sătmăreni în campania națională „Scuzele nu schimbă realitatea”, dedicată prevenirii violenței domestice.


Întâlnirea s-a desfășurat într-un cadru nonformal, unde reprezentanții celor două instituții au discutat deschis despre acțiunile comune pe care le pot derula. Dialogul s-a concentrat pe identificarea unor strategii eficiente de prevenire, pe transmiterea unor mesaje clare către comunitate și pe consolidarea parteneriatului dintre polițiști și angajații Electrica.


Participanții au subliniat faptul că doar prin colaborare pot fi create direcții de intervenție care să ofere sprijin real persoanelor afectate. Mesajul central rămâne același: împreună suntem o forță, există soluții și nimeni nu trebuie să treacă singur prin astfel de situații.

Violența domestică lasă în urmă „aripi frânte”, iar primul pas spre schimbare este cererea de ajutor. Există legislație, instituții, specialiști și instrumente create pentru protecție și consiliere.
Pentru că iubirea nu doare, respectul nu rănește, iar tăcerea nu protejează.

De remarcat deschiderea și implicarea DEER SA – Sucursala Satu Mare într-un demers comun de responsabilizare și prevenire la nivelul comunității.



