Trending

Avertisment DSVSA Satu Mare! Nu cumpărați produse din carne specifice Sărbătorilor Pascale din piețe sau de pe internet!

Atragem încă o dată atenția tuturor consumatorilor și comercianților, că este interzisă comercializarea cărnii și a preparatelor din carne de porc, (șuncă, slănină, cârnați de porc proaspeți sau afumați, alte preparate proaspete din porc) de către producători particulari, în urma unor sacrificări de animale în exploatațiile proprii, în piețele agroalimentare din municipiul Satu Mare sau județ.

Achiziționarea acestor produse pentru consum propriu, se face pe răspunderea cumpărătorului/consumatorului.

              În vederea conștientizării consumatorilor și asigurării protecției acestora, asupra riscului pentru sănătatea publică,  care decurge din comerțul ilegal cu animale vii – miei, iezi, porci -, cu carne, produse și  preparate de origine animală și non animală în piețe, în spații neamenajate, comerț stradal, sau în urma sacrificărilor de animale în spații neautorizate și fără supraveghere sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, în perioada 19.03.2025  –  19.04.2025, D.S.V.S.A. Satu Mare, a demarat și continuă,  cu sprijinul altor instituții competente de la nivel județean – Prefectură, Consilii județene, Primării, I.P.J. , în limita competențelor stabilite de legislația în vigoare și în baza protocoalelor de colaborare încheiate de către A.N.S.V.S.A. cu celelalte autorități, acțiuni comune de control, în piețe, unități de abatorizare și procesare, unități de depozitare și  comercializare a produselor de origine animală și non animală.

               Sacrificarea mieilor, iezilor se va realiza în unități de abatorizare, autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.

                D.S.V.S.A. Satu Mare, recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare specifice acestei perioade, Sărbătorile Pascale Ortodoxe și Catolice, numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care sunt supuse controalelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, pentru a preîntâmpina apariția unor toxiinfecții alimentare.

Atenție mărită de unde veți achiziționa platouri și “prăjituri de casă”, datorită ofertelor de nerefuzat, pe care le face “piața liberă”.

Pentru sesizări, reclamații în domeniul sanitar veterinar și al siguranței alimentare, vă rugăm să apelați CALL CENTER la numărul de telefon 0800826787 sau 0261715956. 

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button